Archive for the Povesti povestite de povestitori si povestitoare Category

29. Oct. 2010

Posted in Povesti povestite de povestitori si povestitoare on 28/10/2010 by adoranah

ok. Sper sa raspunzi la telefon:D.  (Numa tinkerbell o sa-nteleaga postul asta).

La muuulti muulti ani, draga mea Cristina!  hugsuri multe pana maine:).

 

Andrei B, take care!

Anunțuri

strainul- partea a doua.

Posted in Povesti povestite de povestitori si povestitoare with tags , , , , on 09/10/2010 by adoranah

anul II cica… dar in afara de partea cu gazda. Acuma stau in chirie, la dracu’n praznic.

bla bla… ca si anul trecut… o saptamana fara net.. o saptamana in care mi-a trecut prin minte aceiasi si aceiasi secventa de evenimente.  In mod normal,  eu pe care il cunosc eu  nu ar face asta, dar everybody’s changing, vb lu’ keane.   So.. am sa includ partea cu fotbal, inghetzata, scaunul in care ma leganam,  somnul pana la 12 ( cu tot cu foaia pe care scria” nu intrati, pericol de moarte” agatzata de usa camerei mele) ,  TV-ul care il deschideam  doar dupa 12( de data asta noaptea) si la care invatam de fiecare data cate un nou mod de a-ti folosi urina (Bear Gryls- Ultimate Survival) , mancarea pe care nu  trebuia sa o fac eu….. ( gata enumaratia) …cum ziceam am sa le includ la cele mai putin importante.   Cu alte cuvinte,  dar cu aceasi barbologie de mai sus, secventa mea incepe cand ea isi pune capul pe umarul meu, in timp ce eu ma fac atent la drum, si am grija ca in boxe, in cele 2-3 minute ramase pana sa ajungem,  sa se auda keane-somewhere only we know.  Printre schimburi de priviri cu coada ochiului, replica „chemtz” pe care mi-o spun in gand de fiecare data cand trecem pe langa biserica, mai trag de timp cu un inconjor de 30 de secunde. punct si cu alineat:  urmeaza jacobs rosu, struguri,ciocolata si alte chestii dulci,  dar nu mai dulci decat pupul de noapte buna, cu tot cu ale lui hugsuri. Coboara din masina,  si acum eu sper sa-si aduca aminte ca a uitat ceva, un cercel,  telefonul, umbrela, nu conteaza.ieee, inca un pup.  Pana ajunge in casa, am timp sa schimb melodia ( se aude rule the world)  si sa ma hotarasc ce voi rontzai pana acasa.  Se aprinde si becul din camera ei.. apoi vine la geam si imi face cu mana.  Urmeaza un rulat cu 60 km/h pe drumul de la Real,  un volum peste 20 in boxe, si am iesit din oras. Grija ca prostia de denivelare de la Bradet, setat calculatorul de bord sa-mi afiseze consumul.   Grija la groapa de dupa manastire ( old frinds..), la cea noua, de la iesirea din ipotesti, si ansamblul arhitectural de borti de la intrarea in Bosanci. Ajung in fata curtii si  cobor din masina. Urmeaza cele 3 injuraturi: iar am trantit telefonul jos, pt ca era prin poale cand m-am dat jos, (2) iar ma lovesc la mana pt ca nu pot deschide poarta pe care iar am uitat s-o dau cu vaselina, si (3) exceptand o alta injuratura, la inchis poarta,  e injuratura pt ca iar m-am dat jos din masina ca boul, si nu am luat cheia de la casa ( ofc, care era in masina) . rugaciunea, Ultimate survival, si rezumatul zilei: A!

Acum insa, pot doar sa ma uit la niste foi, sa asculta aceleasi melodii, si sa sper ca Einstein avea dreptate inca din partea intai.

 

Andrei B, studentul.

Posted in Povesti povestite de povestitori si povestitoare on 10/05/2010 by tinkerbellfromthehell

Viata este o bariera peste care leii sar, pe sub care cainii se tarasc si in care boii dau cu capul.

Omul e din start mamiferul biped dotat cu inteligenta. Singurul mamifer care poate sa filozofeze in timp ce fornicheaza. Insa, dincolo de metafizici pasuniste, cam toti suntem animale de prada tinute in lesa de bunul simt, de reguli sau de frica.

Si totusi, cati dintre noi suntem lei in jungla din jur?

Nesuferitele zile de luni

Posted in Povesti povestite de povestitori si povestitoare on 27/04/2010 by tinkerbellfromthehell

De la Tinkerbell citire… zilele de luni sunt atat de nasoale incat nici Chuck Norris nu poate trece nevatamat peste ele. Din surse sigure am aflat ca tocmai intr-o zi de luni s-a scufundat Titanicul, a luat-o razna Cernobalul, criza a muscat din dosul Americii ori Moromote a vandut salcamul vecinului sau, salcam pe care il taiase in ziua precedenta, ca un bun crestin ce se gasea. Cei care spun sus si tare ca luni e o zi infloritoare ori sunt masochisti, ori n-au aflat ca lui Einstein i-a dat cu rest cand a incercat sa insereze constanta K in corolarul teoriei relativitatii, unde k= toate zilele de luni dintr-un an.

Acuma serios, radem si glumim dar mai tre’ sa povestim. Sa marturisim asadar ca acum cateva zile Tinkerbell a primit o carte drept cadou… ca deh, mintea ei prea a vegetat si a taiat frunza la caini… no, fata noastra bantuita de curiozitate a luat hotarata cartea cu titlu instigator si revolutionar precum tricourile cu Che Guevara. Cartea se cheama Nesfarsitele zile de luni si, in cautarea chintesentei, Tinkerbell a cam citit-o pe toata fara sa gaseasca nimic provocator. In momentul in care a terminat inciudata si ultimul rand si-a dat seama de o chestie: ca zilele astea de luni sunt exact ca si cartea in sine; te astepti la ceva surprinzator, care sa-ti dea viata peste cap, sa te schimbe in bine, sa-ti dea energie si incredere… si deseori sfarsitul zilei te surprinde scrutand nervos orizontul in cautarea zilelor de vineri sau de sambata.

Povestea cartii e spusa de un tanar evreu, impins de altii sa-si caute un rost in viata, si are de toate: revolta, indiferenta, moarte, sex, plafonare, compromisiuri… doar ca ii lipseste un singur lucru: nu are viata. Totul e telegrafic, spus pe fuga, chirurgical de precis si de mecanic. Ce e mai ciudat e ca la sfarsit impresia lasata de carte a fost ca nu exista doar 52 de zile de luni pe an, ci mult mai multe… cam vreo 365, sau 366 o data la 4 ani.

Tinkerbell a zis in sinea ei ca am fi niste tristi daca toata viata ni s-ar parea o nesfarsita zi de luni cu eternele promisiuni incalcate, cu gura vesnic incleiata la gandul bucuriilor trecute, cu planuri mari neduse pana la capat pentru ca deh, timpul are rabdare exact ca in romane cu salcami, pietre de hotar, masini Skoda sau araturi. Pana la urma s-a plictisit sa fie atat de trista si a lasat-o balta pana lunea viitoare, ca deh, iti trebuie ceva energie sa ai valente de personaj tragic, asa cum ii place sa creada ca este.

p.s. Ar fi fost de bon ton ca postul asta sa apara intr-o zi de luni. Dar cui ii pasa, daca pana la urma tot murim?

Posted in Povesti povestite de povestitori si povestitoare on 03/04/2010 by adoranah

Ia ca o venit si Pastele, cu tot cu ploie & stuff.  Imi vine sa rad de massurile  unora de pe messenger din care poti deduce cu usurinta nevoile fiecaruia in perioada asta ( ofc, acelasi lucru e valabil si la Craciun). Ex de neimplinire financiara: „sarbatori fericite, si multi bani”.  Ex de gigolo wannabe ”  sarbatori fericite alaturi de cei iubiti”.  Ex de faza expirata de mult, dar pe care in fiecare an o mai descopera cate-un narod: ” Paste( iarba, ca vaca)  fericit!  „.

Voua, cei care ati fost curiosi sau suficint de plictisiti ca sa cititi postul asta pana la sfarsit, va doresc un Paste linistit. Punct.

Andrei B, salut!

Invidie poetica

Posted in Povesti povestite de povestitori si povestitoare with tags on 30/03/2010 by tinkerbellfromthehell

Scurt pe doi: Tinkerbell traieste o mare durere. Nu la fel de mare ca durerea de masele, dar aflata cu siguranta in Top 3 Dureri nebune.

Ei bine, dragii mosului trebuie sa stiti ca Tinkerbell se zvarcoleste  de invidie. Macinata zilnic de intrebari existentiale, si-a rezervat putin timp sa isi bage unghia in gat dupa o scurta discutie cu un fost coleg de liceu, in prezent lovit spasmodic de arta. Incercat greu de avantul poetic, tipul e cam varza cu ciolan; dar cum sa ii spuna Tinkerbell sa shut the fuck up?? Cum sa ii sugereze sa isi dea foc sau sa isi castreze creierul ca sa nu se imprastie atata amar de talent?? Nuuu, fata noastra prefera sa arda in flacarile iadului, roasa de invidie si bantuita de elanuri de bun simt care nu ii permit sa distruga vise de poet. Ca rade in sinea ei de buruienile alea de versuri, asta o stie numai ea si Doamne Doamne. In rest, si-a promis pe cuvant de cercetasa sa fie mai tacuta decat un mormant. Sau cel putin, asta era planul pana acum vreo 2 zile, cand poetul, satul de coma verbala, i-a cerut ajutorul in chestii mai pragmatice si usor francofone. Haida sa redam discutia:

Colegul: Tu, Tinkerbell, stii si tu, cum stiu si eu, ca sunt baiet destept si harnic si romantic, ca, pana mea, ai vazut poeziile mele, ai vazut cat simtamant zace in ele. Ai vazut sau ba? Si tu stii ca eu mi-s bun la franceza, is bun rau… Da’ uite tu, fata draga, ce necaz am patit: trebuie sa scriu o chestie despre „Articolul partitiv” si nu prea stiu ce-i ala. Da-mi un hand de ajutor sau macar un exemplu ca sa inteleg cu ce se mananca.

Si Tinkerbell, altruista altruistilor (ca in spatele invidiei se ascundea un suflet bun ca painea calda) a clipit usor din gene si i-a raspuns:

Pai ai articol partitiv, in „Tu manges du poulet.”

P.S. Tinkerbell a vorbit frumos, zau asa, ea vorbeste intotdeauna frumos. Sa nu fiti cheauni de cap si sa intelegeti ce a inteles si colegul ala al ei, mare vorbitor de franceza lu’ peste… ea doar i-a spus lui/ ca mananca pui.

altceva. nu citi.

Posted in Povesti povestite de povestitori si povestitoare on 26/02/2010 by adoranah

hai sa mai si vorbesc… ma rog.. sa mai si scriu ceva pe acilea, ca am observat ca e vorba de zero barat cand vine vorba de comentat vreo coma artistica.  macar sa fie un dublu zero.

Concept artist cica.  sa zicem artist in general.  Daca stau bine si ma gandesc,  tiparul unui asemenea om ar fi urmatorul.

-om care e prieten  cu toata lumea, care vorbeste cu toata lumea, sociabil si vorbaret.   eu… curu’.

-om care se implica in multe chestii legate de ceea ce face, care concureaza cu altii pt a-i invinge.  eu… curu’.

-normal, orice artist care se respecta  are probabil ditamai tzigara-n bot, iar prin jurul lui, pe undeva destul de aproape o sticla cu ceva beutura pt suflet.  eu… tot curu’ . viciile sunt putine: airwaves mov ca-mi pute gura, si World of Warcraft, care eu ma auto-amagesc ca un Iona ce sunt, ca e o pasiune.

– fire extrovertita, impulsiva, petrecareata. eu… curu’.

– persoana care prezinta mai mult par decat un homo sapiens normal si civilizat.  aici sa zicem ca ma incadrez.

–  om care se imbraca mai diferit decat restul, care trebuie sa iasa in evidenta eu ceva.   eu….curu’.

acuma daca trag linie si fac o comparatie… nu prea o sa-mi placa. dar stiu ca e true so true. Si ar mai fi o chestie unde as fi compatibil cu tiparul:  vechea ipostaza de ‘neinteles’. daca ma gandesc la ceea ce cred cele mai apropiate 5 persoane despre ceea ce fac/vreau sa fac eu:

–  eu te intretin, da’ na… pacat ca ai terminat un liceu asa greu, ai terminat informatica si acuma te-ai dus acolo. da’ te descurci??

-vezi numa’sa fie „de viitor”. tu stii ce faci.

– deseneaza o floare. uaaa, ci faiin.

-al 69-lea brad,de pe cel de-al 14-lea rand,   mi se pare prea mare, in comparatie cu ceilalti.

-„misto”.

ps:  mai sus, ordinea importantei era aleatoare.

Curand, o sa se schimbe si prefixu’,  o sa fie nevoie de o sursa suplimentara de  dineros. O sa am mai putin timp ca sa fiu copchil nic si prost, si tot mai mult timp ca sa fac lucruri ce or sa ma afecteze/influenteze.

hai sa va zic si ultima „duma”. wa, eu credeam ca odata ce imbatraneste, omul devine mai intelept… da…curu’… devine mai prost ca noaptea, si mai obsedat de ziua de maine decat de cea de azi.

of course, cronotopul pe o astfel de intamplare, nu poate fi altul decat … casa in care stau… in gazda ( …in plm).

citez:  ” bla bla bla…. si vezi… noaptea, dupa unspe- unspe jumate, stingeti becul in camera, ca nu poate dormi fata mea( care doarme in alta camera). „. dupa ce a procesat ce a zis, a realizat si ea ca nu are logica nici daca zice chuck norris ca are.  Si a incercat sa dreaga formularea. „stii,  lumina se reflecta din geamul usei de la voi pe perete, iar de pe perete in camera fetei „.  in conditiile in care usa asta are 3  bucati de geamuri : 2 din sticla verde inchis, de abia se vede prin ele, si cea de-a treia bucata e …oglinda. (sa-mi frec una ce trece lumina prin oglinda!).

rezolvarea:

.

Ma opresc aci, ca daca nu o sa scriu cuvinte si mai urite.   daca ai avut rabdare sa citesti toata coma asta verbala, scrisa in miez de noapte, atunci imi cer scuze pt cele cateva minute pe care ti le-ai irosit.

am sa pun aici sper, prima si ultima imagine care sa nu fie desenata de mine.

Andrei B, salut.